Menu
Informații pentru investitori / Principii și politici contabile
Politicile contabile ale Lion Capital și ale filialelor sale sunt elaborate în baza Standardelor Internaționale de Raportare Financiară adoptate de Uniunea Europeană și a Normei ASF nr. 39/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară.
Termeni utilizați
Grupul este o societate mamă și filialele sale.
Societate mamă este o entitate care controlează una sau mai multe entități. Societatea, indiferent de natura participării ei într-o entitate în care s-a investit, trebuie să stabilească dacă este societate mamă, evaluând dacă deține controlul entității în care s-a investit.
Filiala este o entitate controlată de Societate.
Controlul: Societatea controlează o entitate în care a investit atunci când este expus sau are drepturi asupra rentabilității variabile pe baza participării sale în entitatea în care a investit și are capacitatea de a influența acele venituri prin autoritatea sa asupra entității în care s-a investit.
Evaluarea continuă a controlului Societății asupra unei entități în care a investit, se realizează prin evaluarea de către Societatea dacă deține în totalitate următoarele: (a) autoritate asupra entității în care s-a investit, (b) expunere sau drepturi asupra rentabilității variabile în baza participării sale în entitatea în care s-a investit și (c) capacitatea de a-și utiliza autoritatea asupra entității în care s-a investit pentru a influența valoarea rentabilității investitorului.
Consolidarea unei entități în care s-a investit trebuie să înceapă la data la care investitorul a obținut controlul și trebuie să înceteze când investitorul a pierdut controlul.
Controlul în comun există când Societatea împreună cu un alt investitor trebuie să acționeze în comun pentru a coordona activitățile relevante, deoarece nici un investitor nu poate coordona activitățile fără colaborarea celorlalți.
Interes minoritar reprezintă capitalurile proprii într-o filială care nu se pot atribui, direct sau indirect, unei societăți mamă.
Entitate de investiții este o entitate care:
(a) obține fonduri de la unul sau de la mai mulți investitori cu scopul de a furniza acestui (acestor) investitor(i) servicii de gestionare a investițiilor;
(b) se angajează față de investitorul său (investitorii săi) că obiectul său de activitate este acela de a investi fonduri exclusiv pentru rentabilitate din creșterea valorii capitalului și/sau din veniturile din investiții și
(c) măsoară și evaluează performanța cvasitotalității investițiilor sale pe baza valorii juste.
Managementul Societății trebuie să analizeze și să stabilească dacă îndeplinește criteriile privind clasificarea ei drept entitate de investiții și să concluzioneze că acestea sunt conforme cu cerințele IFRS 10 „Situații financiare consolidate”. Dacă managementul a concluzionat că acestea sunt îndeplinite, Societatea va aplica prevederile aplicabile entităților de investiții, începând cu data la care au fost disponibile informațiile în baza cărora s-a constatat îndeplinirea criteriilor cerute.
Entitățile asociate sunt acele societăți în care Societatea poate exercita o influență semnificativă, dar nu și control asupra politicilor financiare şi operaționale.
Interes deținut în altă entitate se referă la implicarea contractuală și necontractuală, care expune o entitate la variabilitatea rezultatelor din performanța celeilalte entități. Un interes în altă entitate poate fi dovedit prin deținerea de capitaluri proprii sau instrumente de datorie, precum și alte forme de participare (furnizarea de fonduri, sprijinul cu lichidități, ameliorarea condițiilor de credit și garanții).
Asociere în participație este un angajament comun în cadrul căruia părțile care dețin controlul comun al angajamentului au drepturi la activele nete ale angajamentului.
Exploatare în participație este un angajament comun în cadrul căruia părțile care dețin controlul comun al angajamentului au drepturi la activele și au obligații privind datoriile aferente angajamentului.
Personal cheie din conducere sunt acele persoane care au autoritatea și responsabilitatea de a planifica, conduce și controla activitățile entității, în mod direct sau indirect, incluzând orice director (executiv sau nu) al entității.
Parte afiliată este o persoană sau o entitate care este afiliată entității care pregătește situațiile sale financiare (denumită „entitate raportoare”).
Membrii apropiați ai familiei persoanei sunt acei membri ai familiei de la care se poate aștepta să influențeze sau să fie influențați de respectiva persoană în relația lor cu entitatea.
O tranzacție cu o parte afiliată reprezintă un transfer de resurse, servicii sau obligații între o entitate raportoare și o parte afiliată, indiferent dacă se facturează sau nu un preț.
Influență semnificativă este capacitatea de a participa la luarea deciziilor de politică financiară și de exploatare ale entității în care s-a investit, fără a exercita un control sau un control comun asupra acestor politici.
Un angajament comun este un acord în care două sau mai multe părți au control comun și are următoarele caracteristici: este obligatoriu pentru părți și două sau mai multor părți le este acordat controlul în comun al angajamentului. Un angajament comun este fie o exploatare în participație, fie o asociere în participație.
Asociat într-o asociere în participație este parte într-o asociere în participație care deține controlul în comun al asocierii în participație.
Parte într-un angajament comun este o entitate care participă într-un angajament comun, indiferent dacă partea respectivă deține controlul comun al angajamentului.
Prezentele politici contabile sunt aplicabile Lion Capital SA („Societatea”), noua denumire din 24 martie 2023 a Societății de Investiții Financiare Banat-Crișana înființată în baza Legii nr. 133/1996 prin reorganizarea și transformarea Fondului Proprietății Private Banat-Crișana, fiind societate comercială pe acțiuni care funcționează în baza Legii 31/1990 și a Legii nr. 297/2004 și filialelor ei incluse în perimetrul de consolidare.
Obiectul de activitate al Societăţii este: (i) efectuarea de investiții financiare în vederea maximizării valorii propriilor acţiuni în conformitate cu reglementările în vigoare; (ii) gestionarea portofoliului de investiţii şi exercitarea tuturor drepturilor asociate instrumentelor în care se investeşte; (iii) administrarea riscurilor; (iv) alte activități auxiliare și adiacente activității de administrare colectivă, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Acțiunile Societății sunt listate la Bursa de Valori București, începând cu data de 1 noiembrie 1999.
Politicile contabile sunt elaborate în baza (i) Standardelor Internaționale de Raportare Financiare adoptate de Uniunea Europeană („IFRS”); (ii) Normei nr. 39/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare, aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare („Norma”); (iii) Legii contabilității nr. 82 din 1991, republicată („Legea”).
Conducerea contabilității se face în limba română.
Moneda în care se ține contabilitatea este leul sau leul și valuta (pentru tranzacții în valută).
Obiectivul prezentelor politici contabile este de a stabili principiile, bazele, convențiile, regulile și practicile specifice și tratamentele contabile aplicate de Grup, să expliciteze modul în care Grupul aplică prevederile IFRS pentru a asigura că situațiile financiare, atât cele individuale ale societății-mamă cât și cele consolidate, furnizează informaţii relevante şi credibile cu privire la poziţia financiară, performanţele şi fluxurile de numerar ale societății-mamă, respectiv ale Grupului.
Regulile și tratamentele contabile cuprinse în politicile contabile respectă legislația națională în ansamblul ei.
În absența unui IFRS care se aplică în mod specific unei tranzacții, unui alt eveniment sau unei alte condiții, conducerea trebuie să își exercite raționamentul profesional pentru elaborarea și aplicarea unei politici contabile care are drept rezultat informații care sunt:
(a) relevante pentru necesităţile utilizatorilor de luare a deciziilor economice; și
(b) fiabile, în sensul că situaţiile financiare: (i) reflectă cu exactitate poziția financiară, performanța financiară şi fluxurile de trezorerie ale entității; (ii) reflectă fondul economic al tranzacțiilor, al altor evenimente și condiţii, şi nu doar forma juridică; (iii) sunt neutre, adică lipsite de influențe; (iv) sunt prudente; și (v) sunt complete din toate punctele de vedere semnificative. (IAS 8, par.10)
În exercitarea raţionamentului profesional mai sus amintit, conducerea Grupului trebuie să facă referire la și să ia în considerare aplicabilitatea, în ordine descrescătoare, următoarelor surse:
(a) dispozițiile din IFRS-uri care tratează aspecte similare şi conexe; şi
(b) definiţiile, criteriile de recunoaștere și conceptele de evaluare pentru active, datorii, venituri și cheltuieli din Cadrul general. (IAS 8, par. 11)
Contabilitatea asigură înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informațiilor cu privire la poziţia şi performanța financiară a Grupului precum și la fluxul de trezorerie. Înregistrările în contabilitate se fac în baza documentelor justificative elaborate în conformitate cu normele Ministerului Finanţelor Publice și a altor documente specifice activității, în funcție de necesități, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Întocmirea și circulaţia documentelor se realizează în conformitate cu procedurile interne ale societății.
Prezentarea situațiilor financiare este bazată pe lichiditate în cadrul situației poziției financiare și o prezentare a veniturilor și cheltuielilor în funcție de natura lor în cadrul situației rezultatului global, considerând că aceste metode de prezentare oferă informații credibile și mai relevante decât cele care ar fi fost prezentate în baza altor metode permise de IAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare”.
Situațiile financiare se întocmesc, în structura prevăzută de IFRS, pe baza convenției valorii juste, pentru activele și datoriile financiare, la valoarea justă prin contul de profit și pierdere sau prin alte elemente ale rezultatului global. Alte active și datorii financiare, precum și activele și datoriile nefinanciare sunt prezentate la cost amortizat, valoare reevaluată sau cost istoric.
Metodele utilizate pentru evaluarea valorii juste sunt prezentate în cadrul politicilor contabile.
Pregătirea situațiilor financiare în conformitate cu IFRS presupune utilizarea din partea conducerii a unor estimări, judecăți și ipoteze bazate pe experiența istorică precum și pe alți factori considerați rezonabili în contextul acestor estimări. Rezultatele acestor estimări formează baza judecăților referitoare la valorile contabile ale activelor și datoriilor care nu pot fi obținute din alte surse de informații. Estimările și ipotezele ce stau la baza lor sunt revizuite periodic. Revizuirile estimărilor contabile sunt recunoscute în perioada în care estimarea este revizuită, dacă revizuirea afectează doar acea perioadă sau în perioada în care estimarea este revizuită și perioadele viitoare dacă revizuirea afectează atât perioada curentă cât și perioadele viitoare.
Judecățile efectuate de către conducere în aplicarea IFRS care au un efect semnificativ asupra situațiilor financiare precum și estimările ce implică un risc semnificativ al unei ajustări materiale în cursul anului viitor sunt prezentate în Note.
La înregistrarea operațiunilor referitoare la corectarea erorilor contabile se aplică prevederile IFRS.
Corectarea erorilor constatate în contabilitate, aferente perioadelor anterioare, se efectuează pe seama rezultatului reportat. Corectarea erorilor aferente exercițiilor financiare precedente nu determină modificarea situațiilor financiare ale acelor exerciții, acestea rămânând așa cum au fost publicate.
La efectuarea corecturilor în contabilitate, care privesc erori ce aparțin exercițiului financiar curent, înregistrările contabile efectuate greșit se corectează, înainte de aprobarea situațiilor financiare, prin stornarea operațiunii (înregistrarea în roșu/cu semnul minus sau prin metoda înregistrării inverse) contabilizate greșit și, concomitent, înregistrarea corespunzătoare a operațiunii în cauză.
Modificarea politicilor contabile
Politicile contabile adoptate se aplică în mod consecvent asupra tuturor perioadelor prezentate în cadrul situațiilor financiare consolidate.
Modificarea politicilor contabile se impune doar dacă modificarea este cerută de un IFRS sau are ca rezultat situații financiare care oferă informații fiabile și mai relevante cu privire la efectele tranzacțiilor, ale altor evenimente sau condiții asupra poziției financiare, performanței financiare sau fluxurilor de trezorerie ale Societății.
Continuitatea activității
Situaţiile financiare se întocmesc utilizând principiul continuităţii activității, care presupune că Grupul va fi capabil să dispună de active şi să-și onoreze obligaţiile în cursul activității operaționale.
Filialele sunt entități aflate sub controlul Societății. Controlul există atunci când Societatea este expusă sau are drepturi asupra rentabilității variabile pe baza participării sale în entitatea în care a investit și are capacitatea de a influența acele venituri prin autoritatea sa asupra entității în care s-a investit. La momentul evaluării controlului sunt luate în calcul şi drepturile de vot potențiale sau convertibile care sunt exercitabile la momentul respectiv.
Situațiile financiare ale filialelor sunt incluse în situațiile financiare consolidate din momentul în care începe exercitarea controlului și până în momentul încetării acestuia. Politicile contabile ale filialelor au fost modificate în scopul alinierii acestora cu cele ele Grupului.
Lista filialelor incluse în perimetrul de consolidare se prezintă în cadrul notei la situațiile financiare consolidate.
Sunt acele societăţi în care Societatea poate exercita o influență semnificativă, dar nu și control asupra politicilor financiare și operaționale.
Grupul contabilizează investițiile în entitățile asociate în același mod ca în situațiile sale financiare individual (conform articolului 11 din standardul internaţional IAS 27 „Situații financiare individuale”).
În conformitate cu IFRS (IAS 28, paragraf 9), Societatea își poate pierde influența semnificativă asupra entităților în care a investit atunci când își pierde puterea de a participa la deciziile privind politicile financiare şi puterea de exploatare ale entității, ca de exemplu în momentul în care entitatea asociată intră sub controlul guvernului, al justiției, al unui administrator sau al unui organism de reglementare.
În privința entităţilor asociate care se află în procedura de faliment/ insolvență/ dizolvare, se poate concluziona că Societatea a pierdut influenţa semnificativă asupra acestor entități în care a investit și astfel, acestea se exclud din perimetrul consolidării.
Decontările şi tranzacțiile în interiorul Grupului, ca și profiturile nerealizate rezultate din tranzacții în interiorul Grupului, sunt eliminate în totalitate din situațiile financiare consolidate.
Atunci când o entitate devine o entitate de investiții, aceasta încetează să își consolideze filialele la data modificării statutului, cu excepția cazului în care o filială trebuie să continue să fie consolidată în conformitate cu punctul 32 din IFRS 10, respectiv acea filială oferă servicii legate de activitățile de investiții ale entității de investiții. Atât în situațiile financiare consolidate cât și în cele individuale, diferențele de valoare justă ale participațiilor în filialele eliminate din perimetrul de consolidare vor fi recunoscute în contul de profit sau pierdere.
La data la care societatea constată îndeplinirea criteriilor de clasificare ca entitate de investiții, aceasta va elimina din perimetrul de consolidare acele filiale care nu oferă servicii legate de activitățile de investiții, astfel:
– va derecunoaște activele și datoriile fostei filiale din situația poziției financiare consolidate;
– va recunoaște orice investiție nerepartizată în fosta filială la valoarea justă a acesteia atunci când a pierdut controlul și va contabiliza ulterior aceste investiții și valorile datorate de sau către fosta filială în conformitate cu IFRS-urile relevante. Acea valoarea justă trebuie considerată valoarea justă la momentul recunoașterii inițiale a unui activ financiar în conformitate cu IFRS 9 sau, dacă este cazul, costul la recunoașterea inițială a unei investiții într-o entitate asociată sau într-o asociere în participație;
– recunoaște câștigul sau pierderea asociate cu pierderea controlului, atribuibile fostului interes majoritar.
a) Tranzacții în moneda străină
Operațiunile exprimate în monedă străină se înregistrează în lei la cursul oficial de schimb de la data decontării tranzacțiilor. Activele și datoriile monetare înregistrate în devize la data întocmirii situației consolidate a poziției financiare sunt transformate în moneda funcțională la cursul din ziua respectivă. Câștigurile sau pierderile din elementele monetare sunt reprezentate de diferența dintre costul amortizat exprimat în moneda funcțională la începutul perioadei de raportare, ajustat cu dobânda efectivă și plățile din perioada, și costul amortizat în moneda străină transformat în moneda funcțională la cursul de închidere al perioadei.
Activele și datoriile nemonetare denominate în monedă străină şi care sunt măsurate la valoarea justă sunt translatate în moneda funcțională la cursul din data la care s-a determinat valoarea justă.
Câștigurile sau pierderile din decontare se recunosc în contul de profit sau pierdere, cu excepția cazurilor în care diferențele de curs provin din translatarea instrumentelor financiare evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global, care se includ în rezerva provenind din modificarea valorii juste a acestor instrumente și a cazurilor în care diferențele de curs provin din translatarea instrumentelor financiare clasificate la valoare justă prin profit sau pierdere, caz în care aceste diferențe se prezintă ca fiind câștiguri sau pierderi din evaluarea la valoare justă.
b) Contabilizarea efectului hiperinflației
Conform IAS 29 („Raportarea financiară în economiile hiperinflaționiste”) situaţiile financiare ale unei entități a cărei monedă funcţională este moneda unei economii hiperinflaţioniste ar trebui prezentate în termenii puterii de cumpărare curente a monedei la data întocmirii situței consolidate a poziţiei financiare, adică elementele nemonetare sunt retratate prin aplicarea indicelui general al prețurilor de la data achiziției sau contribuției.
Conform IAS 29, o economie este considerată ca fiind hiperinflaționistă dacă, pe lângă alți factori, rata cumulată a inflaţiei pe o perioadă de trei ani depășește 100%.
Scăderea continuă a ratei inflației și alți factori legați de caracteristicile mediului economic din România indică faptul că economia a cărei monedă funcţională a fost adoptată de către Grup a încetat să mai fie hiperinflaţionistă, cu efect asupra perioadelor financiare începând cu 1 ianuarie 2004. Așadar, prevederile IAS 29 au fost adoptate în întocmirea situaţiilor financiare consolidate până la data de 31 decembrie 2003.
Astfel, valorile exprimate în unitatea de măsură curentă la 31 decembrie 2003 sunt tratate ca bază pentru valorile contabile raportate în situaţiile financiare consolidate și nu reprezintă valori evaluate, cost de înlocuire, sau oricare altă măsurare a valorii curente a activelor sau a prețurilor la care tranzacţiile ar avea loc în acest moment.
În scopul întocmirii situațiilor financiare consolidate, Grupul a ajustat pentru a fi exprimate în unitatea de măsură curentă la 31 decembrie 2003 următoarele elemente:
– capitalul social și elementele de natura rezervelor;
– activele financiare disponibile pentru vânzare evaluate la cost, pentru care nu există o piaţă activă şi pentru care nu este posibilă determinarea în mod credibil a unei valori juste.
Grupul clasifică instrumentele financiare deținute în următoarele categorii
c) Numerar şi echivalente de numerar
Numerarul cuprinde disponibilul în casă şi la bănci şi depozitele la vedere.
Echivalentele de numerar sunt investiţiile financiare pe termen scurt, foarte lichide, care sunt uşor convertibile în numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de modificare a valorii.
La întocmirea situaţiei consolidate a fluxurilor de trezorerie, este considerat ca numerar şi echivalente de numerar: numerarul efectiv, conturile curente la bănci și depozitele cu o scadenţă iniţială mai mică de 90 de zile, minus descoperitul de cont autorizat.
d) Active şi datorii financiare
Instrumentele financiare, conform IFRS 9 includ următoarele:
• Investițiile în instrumente de capitaluri proprii (ex. acțiuni);
• Investiții în instrumente de datorie(ex. titluri, obligațiuni, împrumuturi);
• Creanțe comerciale și alte creanțe;
• Numerar și echivalente de numerar;
• Instrumente financiare derivate;
• Participații în filiale, asociați și asocieri în participație–în funcție de prevederile IFRS 10/ IAS 27/ IAS 28.
(i) Clasificare
Instrumentele financiare deținute sunt clasificate de Grup în conformitate cu IFRS 9 „Instrumente financiare” în active financiare și datorii financiare.
Grupul clasifică activele financiare drept evaluate la costul amortizat, la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global sau la valoarea justă prin profit sau pierdere pe baza:
(a) modelului de afaceri al entității pentru administrarea activelor financiare și
(b) caracteristicile fluxurilor de trezorerie contractuale ale activului financiar.
Modelul de afaceri
• Reprezintă modul în care o entitate își gestionează activele financiare pentru a genera fluxuri de numerar: colectare, vânzare de active sau ambele;
• Determinarea acestuia se realizează faptic, având în vedere: modul de evaluare și raportare a performanței acestora, riscurile existente și modul de gestionare a acestora respectiv modalitatea de compensare a managementului (pe baza valorii juste sau pe baza fluxurilor de numerar asociate acestor investiții);
Modelul activelor deținute pentru colectare
• Gestionate pentru a realiza fluxuri de numerar prin colectarea principalului și a dobânzii pe durata de viață a instrumentului;
• Nu este necesară deținerea până la maturitate;
• Există categorii de tranzacții de vânzare compatibile cu acest model: cele datorate creșterii riscului de credit, vânzări infrecvente sau nesemnificative valoric sau vânzări la date apropiate de scandența instrumentelor;
• Reflectarea contabilă a acestor active (în ipoteza în care este îndeplinit și criteriul SPPI și nu a fost selectată opțiunea de valoare justă) se face la cost amortizat (utilizarea metodei dobânzii efective; dobânzile, câștigurile sau pierderile din depreciere și diferențele de curs valutar– în profit și pierdere).
Modelul activelor deținute pentru colectare și vânzare
• Gestionate atât pentru a realiza fluxuri de numerar din colectare cât și prin vânzarea (integrală a) activelor;
• Vânzările sunt de frecvență și valoare mare comparativ cu modelul anterior, fără a fi precizat un anumit prag pentru încadrarea în acest model;
• Scopul acestor vânzări poate fi: gestionarea nevoilor curente de lichiditate, menționerea unei anumite structuri a randamentelor obținute sau decizii de optimizare a bilanțului entității (corelarea duratei activelor financiare cu cea a datoriilor financiare).
• Reflectarea contabilă a acestor active (în ipoteza în care este îndeplinit și criteriul SPPI și nu a fost selectată opțiunea de valoare justă) se face la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global (utilizarea metodei dobânzii efective; dobânzile, câștigurile sau pierderile din depreciere și diferențele de curs valutar – în profit și pierdere / variația valorii juste a acestor instrumente – în alte elemente ale rezultatului global, sumele recunoscute în alte elemente ale rezultatului global sunt reciclate prin profit și pierdere la derecunoașterea activului).
Alt model de afaceri
• Active gestionate cu scopul realizării fluxurilor de numerar prin intermediul vânzării;
• Colectarea fluxurilor de numerar asociate acestor investiții este incidentală, nu reprezintă scopul deținerii acestora;
• Active a căror performanță este gestionată și raportată pe baza valorii juste a acestora;
• Instrumente de datorie dobândite în scopul vânzării în viitorul apropiat, sunt destinate obținerii de profit pe termen scurt sau sunt instrumente derivate;
• Reflectarea contabilă a acestora se realizează la valoare justă prin contul de profit și pierdere.
Testul SPPI
Conține criterii care evaluează în ce măsură structura fluxurilor de numerar ale unui instrument de datorie se încadrează în tiparul unui acord de creditare de bază (dobânda reflectă în mare parte de valoarea în timp a banilor și riscul de credit).
Există o serie de indicatori care semnalează cazul în care instrumentele de datorie deținute ar trebui evaluate la valoarea justă prin profit și pierdere:
• rată a dobânzii non-standard;
• prezența efectului de levier;
• instrumente hibrid (includ un derivat încorporat).
Există și indicatori care, deși ar impune o reflectare la valoarea justă, pot fi, în anumite circumstanțe, în concordanță cu criteriul SPPI și activele respective să fie contabilizate în continuare la cost amortizat:
• existența unei opțiuni de rambursare anticipată sau de extindere a termenului activului;
• active fără recurs care să garanteze rambursarea datoriei
• instrumente legate contractual.
Active financiare evaluate la valoare justă prin contul de profit sau pierdere (FVTPL)
Un activ financiar trebuie să fie evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere, cu excepția cazului în care acesta este evaluat la costul amortizat sau la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global.
Active financiare evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global (FVOCI)
Un activ financiar, de natura instrumentelor de datorie, trebuie evaluat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global dacă sunt îndeplinite ambele condiții de mai jos:
(a) activul financiar este deținut în cadrul unui model de afaceri al cărui obiectiv se realizează prin colectarea fluxurilor de trezorerie contractuale și vânzarea activelor financiare și
(b) termenii contractuali ai activului financiar dau naștere, la anumite date, la fluxuri de trezorerie care sunt exclusiv plăți ale principalului și ale dobânzii aferente valorii principalului datorat.
Grupul poate face o alegere irevocabilă la recunoașterea inițială în cazul anumitor investiții în instrumente de capitaluri proprii care altminteri ar fi evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere să prezinte modificările ulterioare ale valorii juste în alte elemente ale rezultatului global (conform punctelor 5.7.5 și 5.7.6 din IFRS 9 – Instrumente financiare).
Active financiare evaluate la cost amortizat
Un activ financiar trebuie evaluat la costul amortizat dacă sunt îndeplinite ambele condiții de mai jos:
(a) activul financiar este deținut în cadrul unui model de afaceri al cărui obiectiv este de a deține active financiare în vederea colectării de fluxuri de trezorerie contractuale și
(b) termenii contractuali ai activului financiar dau naștere, la anumite date, la fluxuri de trezorerie care sunt exclusiv plăți ale principalului și ale dobânzii aferente valorii principalului datorat.
Datorii financiare
Sunt evaluate la cost amortizat, cu excepția datoriilor financiare clasificate la valoare justă prin profit sau pierdere.
(ii) Recunoaştere
Activele și datoriile financiare sunt recunoscute la data la care Societatea devine parte contractuală la condițiile respectivului instrument. Atunci când Societatea recunoaște pentru prima dată un activ financiar, ea trebuie să îl clasifice conform punctelor 4.1.1-4.1.5 (la cost amortizat, la valoare justă prin profit sau pierdere sau la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global) din IFRS 9 și să îl evalueze în conformitate cu punctele 5.1.1-5.1.3. (un activ financiar sau o datorie financiară este evaluată la valoarea sa justă plus respectiv minus costurile tranzacției, direct atribuibile achiziției sau emisiunii activului sau datoriei).
(iii) Evaluare
După recunoașterea inițială, entitatea trebuie să evalueze activele financiare, în conformitate cu punctele 4.1.1-4.1.5 din IFRS 9 la:
a) Costul amortizat;
b) Valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global; sau
c) Valoarea justă prin profit sau pierdere.
După recunoașterea inițială, entitatea trebuie să evalueze datoriile financiare în conformitate cu punctele 4.2.1-4.2.2 din IFRS 9. Astfel, Grupul va clasifica toate datoriile financiare la cost amortizat, cu excepția:
a) datoriilor financiare evaluate la valoarea justa prin profit sau pierdere;
b) datoriilor financiare care apar atunci când transferul unui activ financiar nu îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere;
c) contractelor de garanție financiară, evaluate la cea mai mare valoare dintre valoarea provizionului pentru pierderi (secțiunea 5.5 din IFRS 9) și valoarea recunoscută inițial minus venitul cumulat (recunoscut în baza IFRS 15);
d) angajamentelor pentru furnizarea unui împrumut la o rată a dobânzii sub valoarea pieței, evaluate la cea mai mare valoare dintre valoarea provizionului pentru pierderi (secțiunea 5.5 din IFRS 9) și valoarea recunoscută inițial minus venitul cumulat (recunoscut în baza IFRS 15);
e) contraprestației contingente recunoscute de un dobânditor într-o combinare de întreprinderi pentru care se aplică IFRS 3.
Evaluarea la cost amortizat
Costul amortizat al unui activ financiar sau al unei datorii financiare este valoarea la care activul financiar sau datoria financiară este evaluat(ă) după recunoașterea iniţială minus rambursările de principal, plus sau minus amortizarea cumulată utilizând metoda dobânzii efective pentru fiecare diferență dintre valoarea inițială și valoarea la scadență, și minus orice reducere (directă sau prin utilizarea unui cont de ajustare) pentru depreciere sau imposibilitatea de recuperare.
Rata dobânzii efective reprezintă rata care actualizează exact plăţile şi încasările viitoare în numerar pe durata de viață preconizată a instrumentului financiar sau, acolo unde este cazul, pe o durată mai scurtă, până la nivelul valorii contabile nete a activului financiar sau a datoriei financiare. La calcularea ratei dobânzii efective, entitatea trebuie să estimeze fluxurile de numerar luând în considerare toate condiţiile contractuale ale instrumentului financiar, dar nu trebuie să ia în calcul pierderile viitoare din modificarea riscului de credit. Calculul include toate comisioanele și punctele plătite sau încasate de părţile participante la contract care fac parte integrantă din rata dobânzii efective, costurile de tranzacţie şi toate celelalte prime și reduceri.
Evaluarea la valoarea justă
Valoarea justă reprezintă prețul care ar fi primit la vânzarea unui activ sau plătit pentru stingerea unei datorii în cadrul unei tranzacții desfășurate în condiții normale între participanții pe piața principală, la data evaluării, sau în absența pieței principale, pe cea mai avantajoasă piață la care Grupul are acces la acea dată.
Grupul măsoară valoarea justă a unui instrument financiar folosind preţurile cotate pe o piață activă pentru acel instrument. Un instrument financiar are o piaţă activă dacă pentru acel instrument sunt disponibile rapid şi în mod regulat prețuri cotate. Grupul măsoară instrumentele cotate pe pieţe active folosind preţul de închidere.
Un instrument financiar este considerat ca fiind cotat pe o piață activă atunci când prețurile cotate sunt disponibile imediat și regulat dintr-un schimb, un dealer, un broker, o asociație din industrie, un serviciu de stabilire a prețurilor sau o agenție de reglementare, iar aceste prețuri reflectă tranzacții care apar în mod real și regulat, desfășurate în condiții obiective de piață.
În categoria acțiunilor cotate pe o piață activă sunt incluse toate acele acțiuni admise la tranzacționare pe Bursa de Valori sau pe piața alternativă și care prezintă tranzacții frecvente (de exemplu: cel puțin 30 în intervalul de 30 de zile de tranzacționare anterior datei evaluării. Criteriul de stabilire a pieței active trebuie setat astfel încât să se asigure un portofoliu stabil de acțiuni evaluate la cost/la valoare justă de la o perioada de raportare la cealaltă). Prețul de piață utilizat pentru determinarea valorii juste este prețul de închidere al pieței din ultima zi de tranzacționare înainte de data evaluării.
Unitățile de fond sunt evaluate în baza VUAN, calculat de către administratorul de fond utilizând cotații de închidere pentru instrumentele financiare cotate. În cazul în care Grupul observă că pentru deținerile unui fond nu există o piață activă, apelează pentru evaluare la situațiile financiare publice ale deținerilor fondului, respectiv la valoarea activului net. În baza activului net se obține un VUAN corectat utilizat la evaluarea unităților de fond în situațiile financiare ale Grupului.
Titlurile de stat sunt evaluate în baza cotației de piață disponibilă pe Bloomberg pentru emisiunea respectivă, înmulțită cu valoarea nominala unitară.
În absenţa unei cotaţii de preț pe o piaţă activă, Grupul foloseşte tehnici de evaluare. Valoarea justă a activelor financiare netranzacționate pe o piață activă este determinată de evaluatori autorizați, din cadrul compartimentului de evaluare existent în cadrul Societății.
Tehnicile de evaluare includ tehnici bazate pe utilizarea de date de intrare observabile, precum prețul cotat al elementului identic deținut de altă parte sub formă de activ, pe o piață care nu este activă, iar pentru activele pentru care prețurile observabile nu sunt disponibile, tehnici de evaluare bazate pe analiza fluxurilor de numerar actualizate, şi alte metode de evaluare folosite în mod obișnuit de participanții la piață, inclusiv metoda comparațiilor cu instrumente similare pentru care există un preț de piață observabil respectiv metoda procentului din activele nete ale acestor societăți, ajustate cu un discount pentru deținere minoritară și cu un discount pentru lipsa lichidității), utilizând la maxim informațiile din piață, bazându-se cât mai puțin posibil pe informațiile specifice companiei. Societatea utilizează tehnici de evaluare care maximizează utilizarea datelor observabile și minimizează utilizarea datelor neobservabile.
Tehnicile de evaluare se utilizează în mod consecvent.
Valoarea rezultată prin folosirea unui model de evaluare se ajustează în funcţie de un număr de factori, întrucât tehnicile de evaluare nu reflectă în mod credibil toţi factorii luaţi în considerare de către participanţii de pe piaţă atunci când încheie o tranzacţie. Ajustările sunt înregistrate astfel încât să reflecte modelele de risc, diferenţele între cotaţiile de vânzare şi de cumpărare, riscurile de lichiditate precum şi alţi factori. Conducerea Grupului societății consideră că aceste ajustări sunt necesare pentru prezentarea unei măsuri fidele a valorii instrumentelor financiare deţinute la valoare justă în situaţia poziţiei financiare.
(iv) Identificarea și evaluarea deprecierii de valoare
Grupul trebuie să recunoască un provizion pentru pierderile preconizate din creditare aferente unui activ financiar care este evaluat conform punctului 4.1.2 sau 4.1.2A din IFRS 9 (instrumente de datorie evaluate la cost amortizat sau la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global), o creanță care decurge dintr-un contract de leasing, un angajament de creditare si un contract de garanție financiară.
Grupul aplică dispozițiile de depreciere pentru recunoașterea provizionului pentru pierderi aferent activelor evaluate la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global (instrumente de datorie care întrunesc criteriile de la pct. 4.1.2A din IFRS 9 – active deținute în scopul colectării fluxurilor de numerar și vânzării, ale căror fluxuri de numerar reprezintă exclusiv rambursări de principal sau plăți de dobândă). Provizionul astfel determinat este recunoscut pe seama altor elemente ale rezultatului global și nu reduce valoarea contabilă a activului financiar din situația poziției financiare.
La fiecare dată de raportare, Grupul evaluează provizionul pentru pierderi aferent unui instrument financiar la o valoare egală cu:
– Pierderile din creditare preconizate pentru 12 luni, dacă de la recunoașterea inițială riscul de credit nu a crescut semnificativ;
– Pierderile din creditare preconizate pe toată durata de viață, dacă de la recunoașterea inițială riscul de credit a crescut semnificativ.
Grupul recunoaște în profit sau pierdere, drept câștig sau pierdere din depreciere, valoarea pierderilor preconizate, recunoscute sau reluate, impuse pentru a ajusta provizionul pentru pierderi la data raportării până la nivelul impus de prevederile IFRS 9.
Grupul evaluează pierderile preconizate din creditare ale unui instrument financiar, astfel încât aceasta să reprezinte:
– O valoare imparțială, rezultată din ponderarea mai multor rezultate posibile în funcție de probabilitățile asociate acestora;
– Valoarea timp a banilor;
– Informațiile rezonabile disponibile fără costuri sau eforturi disproporționate la data raportării.
Societatea poate presupune că riscul de credit pentru un instrument financiar nu a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială dacă instrumentul financiar este considerat a avea un risc de credit scăzut la data raportării. Un instrument financiar este considerat a avea un risc scăzut dacă:
– Debitorul are o capacitate mare de îndeplinire a obligațiilor asociate fluxurilor de trezorerie contractuale pe termen apropiat;
– Schimbările nefavorabile ale mediului economic și de afaceri pot, dar nu în mod necesar, reduce capacitatea debitorului de îndeplinire a obligațiilor sale.
În evaluarea riscului de credit scăzut pentru emitenți nu sunt luate în considerare garanțiile reale. Totodată, instrumentele financiare nu sunt considerate a fi cu risc scăzut doar pentru că au un risc mai scăzut decât celelalte instrumente emise de debitor sau în comparație cu riscul de credit prevalent în regiunea geografică sau jurisdicția în care acesta își desfășoară activitatea.
Grupul utilizează, în evaluarea riscului de credit, atât ratinguri externe privind riscul de credit, cât și evaluări interne consecvente cu definițiile general acceptate referitoare la riscul de credit.
(v) Derecunoaştere
Grupul derecunoaște un activ financiar atunci când drepturile de a primi fluxuri de numerar din acel activ financiar expiră, sau atunci când Grupul a transferat drepturile de a primi fluxurile de numerar contractuale aferente acelui activ financiar într-o tranzacţie în care a transferat în mod semnificativ toate riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate.
Orice interes în activele financiare transferate reţinut de Grup sau creat pentru Grup este recunoscut separat ca un activ sau datorie.
Grupul derecunoaşte o datorie financiara atunci când s-au încheiat obligaţiile contractuale sau atunci când obligaţiile contractuale sunt anulate sau expiră.
Derecunoașterea activelor și datoriilor financiare se evidențiază contabil utilizând metoda costului mediu ponderat.
(vi) Reclasificări
Dacă Grupul reclasifică active financiare conform pct. 4.4.1 din IFRS 9 (ca efect al modificării modelului de afaceri pentru gestionarea activelor sale financiare), atunci vor fi reclasificate toate activele financiare afectate. Datoriile financiare nu pot fi reclasificate ulterior recunoașterii inițiale.
Grupul aplică reclasificarea activelor financiare în mod prospectiv de la data reclasificării. Eventualele câștiguri, pierderi sau dobânzi recunoscute anterior nu vor fi retratate.
În eventualitatea unei reclasificări, Grupul procedează astfel:
– La reclasificarea unui activ din categoria costului amortizat în cea a valorii juste prin profit sau pierdere, valoarea justă este determinată la data reclasificării. Diferența între costul amortizat și valoarea justă este recunoscută în profit sau pierdere;
– La reclasificarea unui activ din categoria valorii juste prin profit sau pierdere în cea a costului amortizat, valoarea justă la data reclasificării devine noua valoare contabilă brută;
– La reclasificarea unui activ din categoria costului amortizat în cea a valorii juste prin alte elemente ale rezultatului global, valoarea justă este determinată la data reclasificării. Diferența între costul amortizat și valoarea justă este recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, fără a ajusta rata dobânzii efective sau pierderile preconizate din creditare;
– La reclasificarea unui activ din categoria valorii juste prin alte elemente ale rezultatului global în cea a costului amortizat, reclasificarea se realizează la valoarea justă a activului de la data reclasificării. Sumele anterior recunoscute în alte elemente ale rezultatului global sunt eliminate în raport cu valoarea justă a activului, fără a fi afectat contul de profit sau pierdere. Rata dobânzii efective și pierderile preconizate din creditare nu sunt ajustate ca efect al reclasificării;
– La reclasificarea unui activ din categoria valorii juste prin profit sau pierdere în cea a valorii juste prin alte elemente ale rezultatului global, activul continuă să fie evaluat la valoarea sa justă;
– La reclasificarea unui activ din categoria valorii juste prin alte elemente ale rezultatului global în cea a valorii juste prin profit sau pierdere, activul financiar continuă să fie evaluat la valoare justă. Sumele anterior recunoscute în alte elemente ale rezultatului global sunt reclasificate din capitalurile proprii în contul de profit sau pierdere, ca ajustare din reclasificare (conform IAS1).
(vii) Câștiguri și pierderi
Câștigurile sau pierderile ce rezultă dintr-o modificare a valorii juste a unui activ financiar sau a unei datorii financiare care nu este parte a unei relaţii de acoperire împotriva riscurilor sunt recunoscute după cum urmează:
a) Câștigurile sau pierderile generate de active financiare sau de datorii financiare clasificate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sunt recunoscute în profit sau pierdere;
b) Câștigurile sau pierderile generate de un activ financiar evaluat la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global sunt recunoscute la alte elemente ale rezultatului global.
Când activul este derecunoscut, pierderile sau câştigurile cumulate recunoscute anterior la alte elemente ale rezultatului global:
– sunt reclasificate de la capitalurile proprii în profit sau pierdere, în cazul instrumentelor de datorie;
– sunt transferate în cadrul rezultatului reportat, în cazul instrumentelor de capital propriu (acțiuni).
În momentul deprecierii sau derecunoașterii activelor financiare și a datoriilor financiare contabilizate la cost amortizat, cât și prin procesul de amortizare a acestora, Societatea recunoaște un câștig sau o pierdere în contul de profit sau pierdere.
În cazul activelor financiare recunoscute utilizând contabilitatea la data decontării, nicio modificare a valorii juste a activului ce urmează a fi primit pe parcursul perioadei dintre data tranzacţionării şi data decontării nu este recunoscută pentru activele înregistrate la cost sau la cost amortizat (excepție făcând pierderile din depreciere). Pentru activele contabilizate la valoarea justă însă, modificarea valorii juste trebuie recunoscută în profit sau pierdere sau în capitalurile proprii, după caz.
(e) Alte active și datorii financiare
Alte active și datorii financiare sunt evaluate la cost amortizat utilizând metoda dobânzii efective.
(f) Imobilizări corporale
(i) Recunoaștere și evaluare
Imobilizările corporale recunoscute ca active sunt evaluate iniţial la cost. Costul unui element de imobilizări corporale este format din preţul de cumpărare, inclusiv taxele nerecuperabile, după deducerea oricăror reduceri de preț de natură comercială și oricăror costuri care pot fi atribuite direct aducerii activului la locația și în condiţia necesară pentru ca acesta să poată fi utilizat în scopul dorit de conducere, cum ar fi: cheltuielile cu angajaţii care rezultă direct din construcția sau achiziționarea activului, costurile de amenajare a amplasamentului, costurile iniţiale de livrare și manipulare, costurile de instalare și asamblare, onorariile profesionale.
Imobilizările corporale sunt clasificate de către Societate în următoarele clase de active de aceeași natură și cu utilizări similare:
– Terenuri și construcții;
– Instalații tehnice și mijloace de transport;
– Alte instalaţii, utilaje și mobilier
(ii) Evaluarea după recunoaștere
După recunoașterea ca activ, elementele de imobilizări corporale de natura terenurilor și construcțiilor a căror valoare justă poate fi evaluată în mod fiabil sunt contabilizate la o valoare reevaluată, aceasta fiind valoarea justă la data reevaluării minus orice amortizare acumulată ulterior şi orice pierderi acumulate din depreciere. Alte imobilizări corporale sunt măsurate la cost minus amortizarea cumulată și eventuale pierderi din depreciere.
Reevaluările sunt făcute cu regularitate pentru a asigura faptul că valoarea contabilă nu diferă semnificativ de ceea ce s-ar fi determinat prin utilizarea valorii juste la finalul perioadei de raportare.
Dacă un element al imobilizărilor corporale este reevaluat, atunci întreaga clasă de imobilizări corporale din care face parte acel element este supusă reevaluării.
Dacă valoarea contabilă a unui activ este majorată ca urmare a unei reevaluări, creșterea este recunoscută în alte elemente ale rezultatului global și acumulată în capitalurile proprii, cu titlul de surplus din reevaluare.
Cu toate acestea, majorarea va fi recunoscută în profit sau pierdere în măsura în care aceasta compensează o descreștere din reevaluarea aceluiași activ recunoscut anterior în profit sau pierdere.
Dacă valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca urmare a unei reevaluări, această diminuare este recunoscută în profit sau pierdere.
Cu toate acestea, reducerea va fi recunoscută în alte elemente ale rezultatului global în măsura în care surplusul din reevaluare prezintă un sold creditor pentru acel activ. Transferurile din surplusul din reevaluare în rezultatul reportat nu se efectuează prin profit sau pierdere.
(iii) Costurile ulterioare
Costurile ulterioare aferente imobilizărilor corporale sunt evaluate prin prisma criteriului general de recunoaştere al imobilizărilor corporale descris la capitolul (i) Recunoaștere.
Costurile întreţinerii zilnice („cheltuielile cu reparaţiile și întreținerea”) aferente imobilizărilor corporale nu sunt capitalizate; ele sunt recunoscute drept costuri ale perioadei în care se produc. Aceste costuri constau în principal în cheltuieli cu forța de muncă şi cu consumabilele, și pot include și costul componentelor de valoare mică.
Cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile imobilizărilor corporale se înregistrează în contul de profit sau pierdere atunci când apar, iar îmbunătăţirile semnificative aduse imobilizărilor corporale, care cresc valoarea sau durata de viață a acestora, sau care măresc semnificativ capacitatea de generare a unor beneficii economice de către acestea, sunt capitalizate.
(iv) Amortizare
Amortizarea este calculată pentru costul activului sau o altă valoare care substituie costul, minus valoarea reziduală. Amortizarea este recunoscută în contul de profit sau pierdere utilizând metoda liniară pentru durata de viaţă utilă estimată pentru imobilizările corporale, de la data la care sunt disponibile pentru utilizare, această modalitate reflectând cel mai fidel modul preconizat de consumare a beneficiilor economice încorporate în activ.
Duratele de viaţă utile estimate pentru perioada curentă şi pentru perioadele comparative sunt următoarele:
Construcții | 10-50 ani |
Echipamente, instalații tehnice și mașini | 3-30 ani |
Mijloace de transport | 4-12 ani |
Mobilier și alte imobilizări corporale | 3-20 ani |
Metodele de amortizare, duratele utile de viaţă estimate precum și valorile reziduale sunt revizuite de către conducerea Societății la fiecare dată de raportare.
(v) Vânzarea/casarea imobilizărilor corporale
Valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale este derecunoscută (eliminată din situaţia poziţiei financiare) la cedare sau atunci când nu se mai așteaptă niciun beneficiu economic viitor din utilizarea sau cedarea sa.
Imobilizările corporale care sunt casate sau vândute sunt eliminate din bilanţ împreună cu amortizarea cumulată corespunzătoare. Orice profit sau pierdere rezultate dintr-o asemenea operaţiune sunt incluse în contul de profit sau pierdere curent.
(g) Imobilizări necorporale
Imobilizările necorporale sunt evaluate iniţial la cost. După recunoaşterea iniţială, o imobilizare necorporală este contabilizată la cost minus amortizarea cumulată și orice pierderi din depreciere cumulate (Nota 3k).
(i) Cheltuieli ulterioare
Cheltuielile ulterioare sunt capitalizate numai atunci când acestea cresc valoarea beneficiilor economice viitoare încorporate în activul căruia îi sunt destinate. Toate celelalte cheltuieli, inclusiv cheltuielile pentru deprecierea fondului comercial și mărcile generate intern, sunt recunoscute în contul de profit sau pierdere în momentul în care sunt suportate.
(ii) Amortizarea imobilizărilor necorporale
Amortizarea este calculată pentru costul activului sau o altă valoarea care substituie costul, minus valoarea reziduală. Amortizarea este recunoscută în contul de profit sau pierdere utilizând metoda liniară pentru durata de viaţă utilă estimată pentru imobilizările necorporale, de la data la care sunt disponibile pentru utilizare, această modalitate reflectând cel mai fidel modul preconizat de consumare a beneficiilor economice încorporate în activ.
Duratele de viață utile estimate pentru perioada curentă şi pentru perioadele comparative sunt următoarele:
Programe informatice | 1-3 ani |
Alte imobilizări necorporale | 1- 5 ani |
Metodele de amortizare, duratele de viaţă utile și valorile reziduale sunt revizuite la fiecare sfârșit de an financiar și sunt ajustate corespunzător.
(h) Investiții imobiliare
O investiție imobiliară este o proprietate imobiliară (teren, clădire sau o parte a unei clădiri) deținută de către Grup mai degrabă pentru a obține venituri din chirii sau pentru creșterea valorii capitalului, sau ambele, decât pentru a fi utilizată pentru producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii sau în scopuri administrative sau a fi vândută pe parcursul desfășurării normale a activității.
(i) Recunoaștere
O investiție imobiliară trebuie recunoscută ca activ dacă, și numai dacă există probabilitatea ca beneficiile economice viitoare asociate investiției imobiliare să revină Grupului și costul investiției imobiliare poate fi evaluat în mod fiabil.
(ii) Evaluare
Evaluarea la recunoaștere
O investiție imobiliară trebuie evaluată inițial la cost, inclusiv costurile de tranzacționare. Costul unei investiții imobiliare cumpărate include prețul de cumpărare al acesteia plus orice cheltuieli direct atribuibile (de exemplu, onorariile profesionale pentru prestarea serviciilor juridice, taxele pentru transferul dreptului de proprietate și alte costuri de tranzacționare).
Evaluarea după recunoaștere – Modelul bazat pe valoarea justă
După recunoașterea inițială, toate investițiile imobiliare sunt evaluate la valoarea justă, cu excepția situațiilor în care valoarea justă nu poate fi determinată în mod fiabil pe o bază continuă.
În situațiile excepționale în care, la momentul achiziționării pentru prima dată a unei investiții imobiliare, există o dovadă clară că valoarea justă a investiției imobiliare nu poate fi determinată în mod fiabil pe o bază continuă, Societatea evaluează acea investiție imobiliară utilizând modelul costului. Se presupune că valoarea reziduală a investiției imobiliare este egală cu zero. Toate celelalte investiții imobiliare sunt evaluate la valoarea justă. Dacă Societatea a evaluat anterior o investiție imobiliară la valoarea justă, atunci va continua evaluarea acelei investiții imobiliare la valoarea justă până la momentul cedării.
Câștigurile sau pierderile rezultate în urma modificării valorii juste a investițiilor imobiliare sunt recunoscute în profitul sau pierderea perioadei în care acestea se produc.
Valoarea justă a investițiilor imobiliare trebuie să reflecte condițiile de piață la finalul perioadei de raportare.
(iii) Transferuri
Transferurile în și din categoria investițiilor imobiliare trebuie făcute atunci și numai atunci când există o modificare a utilizării, evidențiată de:
(a) începerea utilizării de către Grup – pentru transferurile din categoria investițiilor imobiliare în categoria imobilizărilor corporale utilizate de către Grup;
(b) începerea procesului de amenajare în perspectiva vânzării – pentru transferurile din categoria investițiilor imobiliare în categoria stocuri, deținute în vederea vânzării.
(c) încheierea utilizării de către Grup – pentru transferurile din categoria imobilizărilor corporale utilizate de către Grup în categoria investițiilor imobiliare;
(d) începerea unui leasing operațional cu o altă parte – pentru transferurile din categoria stocurilor în categoria investițiilor imobiliare.
(iv) Derecunoașterea
Valoarea contabilă a unei investiții imobiliare este derecunoscută (eliminată din situația poziției financiare) la momentul cedării sau atunci când investiția este definitiv retrasă din folosință și nu se mai preconizează apariția de beneficii economice viitoare din cedarea sa.
Câștigurile sau pierderile generate din casarea sau cedarea unei investiții imobiliare trebuie recunoscute în profit sau pierdere în perioada scoaterii din uz sau a cedării.
(i) Deprecierea activelor altele decât cele financiare
Valoarea contabilă a activelor Grupului care nu sunt de natură financiară, altele decât activele de natura impozitelor amânate este revizuită la fiecare dată de raportare pentru a identifica existenţa indiciilor de depreciere. Dacă există asemenea indicii, se estimează valoarea recuperabilă a activelor respective.
O pierdere din depreciere este recunoscută atunci când valoarea contabilă a activului sau a unităţii sale generatoare de numerar depăşește valoarea recuperabilă a activului sau a unităţii generatoare de numerar.
O unitate generatoare de numerar este cel mai mic grup identificabil care generează numerar şi care este independent faţă de alte active și alte grupuri de active. Pierderile din depreciere se recunosc în contul de profit și pierdere.
Valoarea recuperabilă a unui activ sau a unei unităţi generatoare de numerar este maximul dintre valoarea de utilizare şi valoarea sa justă mai puţin costurile pentru vânzarea acelui activ sau unităţi. Pentru determinarea valorii nete de utilizare, fluxurile viitoare de numerar sunt actualizate folosind o rată de actualizare înainte de impozitare care reflectă condiţiile curente de piaţă și riscurile specifice activului respectiv.
Pierderile din depreciere recunoscute în perioadele precedente sunt evaluate la fiecare dată de raportare pentru a determina dacă s-au diminuat sau nu mai există. Pierderea din depreciere se reia dacă s-a produs o schimbare în estimările folosite pentru a determina valoarea de recuperare. Pierderea din depreciere se reia doar în cazul în care valoarea contabilă a activului nu depășește valoarea contabilă care s-ar fi calculat, netă de amortizare şi depreciere, dacă pierderea din depreciere nu ar fi fost recunoscută.
(j) Leasing
Imobilizările corporale includ şi activele deţinute în baza unui contract de leasing financiar. Întrucât Lion Capital şi societăţile comerciale din portofoliu beneficiază de riscurile şi avantajele aferente dreptului de proprietate, activele trebuie capitalizate la valoarea cea mai mică dintre valoarea actualizată a plăților minime de leasing şi valoarea lor justă. Politica de amortizare a activelor în regim de leasing va fi consecventă cu cea aplicabilă activelor amortizabile deţinute în proprietate. Dacă nu există în mod rezonabil certitudinea că se va obţine dreptul de proprietate până la sfârşitul contractului de leasing, activul va fi amortizat în totalitate pe durata cea mai scurtă dintre durata contractului de leasing și durata de viață utilă.
Concomitent se recunoaşte o datorie echivalentă cu suma capitalizată şi plăţile viitoare de leasing sunt împărţite în cheltuieli de finanţare a leasingului şi principal (reducerea datoriei neachitate).
Toate contractele de leasing care nu sunt clasificate drept leasing financiar sunt tratate drept leasing operațional și plățile aferente sunt incluse în cheltuielile perioadei.
Leasing financiar
Închirierile sunt clasificate ca leasing financiar atunci când prin termenii de închiriere se transferă riscurile şi beneficiile proprietăţii către cel care o închiriază. Toate celelalte forme de închiriere sunt clasificate ca leasinguri operaţionale.
Activele deținute în urma leasingului financiar sunt identificate ca active ale companiei la valoarea lor justă la începutul perioadei de leasing sau, dacă este mai mică, la valoarea actualizată a plății minime de leasing. Pasivele aferente celui care oferă bunurile spre închiriere sunt incluse în bilanț ca obligaţie de leasing financiar. Plățile ratelor pentru leasing sunt împărţite în cheltuieli de finanţare a leasingului şi reducerea datoriei de leasing pentru a obține o rată periodică constantă a dobânzii la soldul datoriei rămase în fiecare perioadă. Dobânzile de finanțare sunt înregistrate ca pierdere sau câștig, exceptând situația în care acestea pot fi atribuite direct pe active pe termen lung, caz în care acestea sunt capitalizate în conformitate cu politica generală a companiei cu privire la costurile de împrumut.
Ratele de leasing sunt împărțite între componentele de capital şi dobândă astfel încât dobânda aferentă plăţii sa fie înregistrată în contul de profit şi pierdere pe durata leasingului şi să reprezinte o proporţie constantă a bilanţului de rambursare a capitalului de plată. Partea de capital reduce suma plătibilă celui ce dă spre închiriere.
Leasing operational
Leasingul în care o parte importantă a riscurilor şi beneficiilor obţinute de pe urma proprietăţii este reţinută de către cel ce dă spre închiriere sunt clasificate ca locaţii operaţionale. Plățile de leasing în cazul unui leasing operaţional vor fi recunoscute în contul de profit și pierdere ca o cheltuială liniară pe durata contractului de leasing.
(k) Stocuri
Stocurile sunt active deținute pentru a fi vândute în cadrul desfășurării normale a activității, active în curs de producție, care urmează a fi vândute în cadrul desfășurării normale a activității, sau active sub formă de materii prime, material şi alte consumabile, ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii.
Stocurile sunt evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost și valoarea realizabilă netă. Costul stocurilor cuprinde toate costurile aferente achiziției și prelucrării, precum și alte costuri suportate pentru aducerea stocurilor în forma și în locul în care se găsesc în prezent. Valoarea realizabilă netă este prețul de vânzare estimat, ce ar fi obținut în cadrul desfășurării normale a activității, mai puțin costurile estimate pentru finalizarea bunului și costurile estimate pentru efectuarea vânzării. Costul stocurilor care nu sunt în mod normal fungibile și al bunurilor și serviciilor produse pentru şi destinate unor comenzi distincte este determinat prin identificarea specifică a costurilor individuale. Pentru stocurile fungibile, costul este determinat cu ajutorul formulelor „primul intrat, primul ieșit” (FIFO).
Stocurile de natura obiectelor de inventar trebuie reclasificate drept imobilizări conform IFRS și amortizate pe perioada de viață estimată.
Stocurile de natura produselor finite se recunosc la cost standard.
(l) Deprecierea activelor altele decât cele financiare
Valoarea contabilă a activelor Grupului care nu sunt de natură financiară, altele decât activele de natura impozitelor amânate este revizuită la fiecare dată de raportare pentru a identifica existenţa indiciilor de depreciere. Dacă există asemenea indicii, se estimează valoarea recuperabilă a activelor respective.
O pierdere din depreciere este recunoscută atunci când valoarea contabilă a activului sau a unităţii sale generatoare de numerar depăşește valoarea recuperabilă a activului sau a unităţii generatoare de numerar. O unitate generatoare de numerar este cel mai mic grup identificabil care generează numerar și care este independent faţă de alte active şi alte grupuri de active. Pierderile din depreciere se recunosc în contul de profit și pierdere.
Valoarea recuperabilă a unui activ sau a unei unităţi generatoare de numerar este maximul dintre valoarea de utilizare și valoarea sa justă mai puţin costurile pentru vânzarea acelui activ sau unități. Pentru determinarea valorii nete de utilizare, fluxurile viitoare de numerar sunt actualizate folosind o rată de actualizare înainte de impozitare care reflectă condiţiile curente de piață și riscurile specifice activului respectiv.
Pierderile din depreciere recunoscute în perioadele precedente sunt evaluate la fiecare dată de raportare pentru a determina dacă s-au diminuat sau nu mai există. Pierderea din depreciere se reia dacă s-a produs o schimbare în estimările folosite pentru a determina valoarea de recuperare. Pierderea din depreciere se reia doar în cazul în care valoarea contabilă a activului nu depăşește valoarea contabilă care s-ar fi calculat, netă de amortizare şi depreciere, dacă pierderea din depreciere nu ar fi fost recunoscută.
Activele nefinanciare, altele decât fondul comercial, care au fost afectate de depreciere sunt revizuite pentru eventuala reluare a deprecierii la fiecare dată de raportare.
(m) Subvenții pentru investiții
Subvențiile pentru investiții sunt recunoscute în situația consolidată a poziției financiare la valoarea inițială acordată, atuunci când există suficientă siguranță că acestea vor fi primite şi că Grupul se va conforma condițiilor impuse la acordarea subvențiilor. Subvențiile primite de Grup pentru investiții pentru achiziționarea de imobilizări corporale sunt prezentate în situația consolidată a poziției financiare ca datorii și sunt recunoscute în profit şi pierdere prin metoda liniară, pe duratele de viață ale activelor aferente lor.
(n) Capital social
Acțiunile ordinare sunt recunoscute în capitalul social. Costurile incrementale direct atribuibile unei emisiuni de acţiuni ordinare sunt deduse din capital, net de efectele impozitării.
În scopul întocmirii situaţiilor financiare conforme cu IFRS, Societatea a aplicat și prevederile IAS 29 „Raportarea financiară în economiile hiperinflaționiste” ajustând, pentru a fi exprimate în unitatea de măsură curentă la 31 decembrie 2003, capitalul social.
(o) Provizioane pentru riscuri și cheltuieli
Provizioanele sunt recunoscute în situaţia poziţiei financiare atunci când pentru Societate se naşte o obligație legată de un eveniment trecut şi este probabil ca în viitor să fie necesară consumarea unor resurse economice care să stingă această obligație și se poate face o estimare rezonabilă a valorii obligației. Pentru determinarea provizionului, fluxurile viitoare de numerar sunt actualizate folosind o rată de actualizare înainte de impozitare care reflectă condiţiile curente de piaţă şi riscurile specifice datoriei respective. Valoarea recunoscută ca provizion constituie cea mai bună estimare a cheltuielilor necesare pentru decontarea obligației actuale la finalul perioadei de raportare.
(p) Venituri din vânzarea bunurilor și prestarea serviciilor
Veniturile din vânzarea bunurilor și prestarea serviciilor se înregistrează net de reducerile comerciale, taxa pe valoarea adăugată și alte taxe legate de cifra de afaceri.
Veniturile din vânzarea de bunuri sunt recunoscute atunci când toate condiţiile de mai jos sunt îndeplinite:
• au fost transferate cumpărătorilor riscurile şi avantajele semnificative ce decurg din proprietatea asupra bunurilor;
• Grupul nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut-o în cazul deţinerii în proprietate a acestora şi nici nu mai deţine controlul efectiv asupra lor;
• mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod credibil;
• este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacţiei să fie generate către Grup; şi
• costurile tranzacției pot fi evaluate în mod credibil.
Veniturile aferente unui contract ce implică prestarea de servicii sunt recunoscute atunci când pot fi estimate credibil și în măsura execuţiei contractului. Rezultatul unei tranzacţii poate fi estimat credibil atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
• valoarea veniturilor poate fi estimată în mod credibil
• este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacţiei să fie generate către entitate
• stadiul execuţiei tranzacției la data de încheiere a bilanțului poate fi evaluată în mod credibil, și
• costurile apărute pe parcursul tranzacției și costurile de finalizare a tranzacției pot fi evaluate în mod credibil.
(q) Venituri și cheltuieli cu dobânzile
Veniturile şi cheltuielile cu dobânzi sunt recunoscute în situaţia consolidată a profitului sau pierderii și a altor elemente ale rezultatului global prin metoda dobânzii efective. Rata dobânzii efective reprezintă rata care actualizează exact plăţile şi încasările în numerar preconizate în viitor pe durata de viaţă aşteptată a activului sau datoriei financiare (sau, acolo unde este cazul, pe o durata mai scurtă) la valoarea contabilă a activului sau datoriei financiare.
(r) Venituri din dividende
Dividendele aferente unui instrument de capitaluri proprii clasificat la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global respectiv la valoare justă prin profit sau pierdere sunt recunoscute în profit sau pierdere atunci când este stabilit dreptul entităţii de a primi aceste sume, mai puțin cazul în care aceste sume reprezintă o recuperare substanțială a costului investiției, conform IFRS 9.
În cazul dividendelor primite sub forma acţiunilor ca alternativă la plata în numerar, veniturile din dividende sunt recunoscute la nivelul numerarului ce ar fi fost primit, în corespondenţă cu creşterea participației aferente. Grupul nu înregistrează venituri din dividende aferente acțiunilor primite cu titlu gratuit atunci când acestea sunt distribuite proporțional tuturor acţionarilor.
Veniturile din dividende sunt înregistrate la valoarea brută ce include impozitul pe dividende, care este recunoscut ca o cheltuială curentă cu impozitul pe profit.
(s) Venituri din chirii
Veniturile din chirii sunt generate de investițiile imobiliare închiriate de Grup sub forma contractelor de leasing operațional și sunt recunoscute în profit sau pierdere liniar pe toată perioada contractului.
(t) Recunoașterea cheltuielilor
Cheltuielile sunt evidențiate în perioada efectuării lor, iar recunoașterea lor în contul de profit și pierdere se face cu respectarea principiului independenței exercițiului.
Cheltuieli de exploatare sunt recunoscute în contul de profit și pierdere în perioada în care au fost efectuate.
Cheltuieli din comisioane bancare se înregistrează în momentul apariției lor.
Cheltuielile din tranzacții sunt recunoscute odată cu veniturile din aceste operațiuni, la data decontării în cazul titlurilor cotate, respectiv la data încasării ultimei rate în cazul vânzării în rate a titlurilor necotate. La data intrării, costul titlurilor este reprezentat de costul de achiziţie, iar la data bilanţului, costul de achiziţie se ajustează cu valoarea rezultată în urma evaluării titlurilor.
Cheltuieli cu comisioane, cote și taxe sunt recunoscute în momentul apariției lor.
Cheltuieli salariale și contribuțiile aferente sunt recunoscute în momentul apariţiei lor, cu respectarea principiului independenței exercițiului.
(u) Beneficiile angajaţilor
(1) Beneficii pe termen scurt
Obligaţiile cu beneficiile pe termen scurt acordate angajaților nu se actualizează și sunt recunoscute în situaţia rezultatului global pe măsură ce serviciul aferent este prestat.
Beneficiile pe termen scurt ale angajaţilor includ salariile, primele şi contribuţiile la asigurările sociale. Beneficiile pe termen scurt ale angajaților sunt recunoscute ca și cheltuială atunci când serviciile sunt prestate. Se recunoaşte un provizion pentru sumele ce se așteaptă a fi plătite cu titlu de prime în numerar pe termen scurt sau scheme de participare a personalului la profit în condiţiile în care Grupul are în prezent o obligație legală sau implicită de a plăti acele sume ca rezultat al serviciilor trecute prestate de către angajați și dacă obligația respectivă poate fi estimată în mod credibil.
(2) Planuri de contribuții determinate
Grupul efectuează plăţi în numele angajaţilor proprii către sistemul de pensii al statului român, asigurările de sănătate şi fondul de şomaj, în decursul derulării activităţii normale. De asemenea, Grupul reține şi virează la fondurile de pensii private sumele cu care angajații s-au înscris la un plan de pensii facultative.
Toți angajații Grupului sunt membri și, de asemenea, au obligația legală de a contribui (prin intermediul contribuțiilor sociale) la sistemul de pensii al Statului român (un plan de contribuții determinate al Statului). Toate contribuțiile aferente sunt recunoscute în contul de profit sau pierdere al perioadei atunci când sunt efectuate. Grupul nu are alte obligații suplimentare.
Grupul nu este angajat în niciun sistem de pensii independent și, în consecință, nu are niciun fel de alte obligații în acest sens. Grupul nu are obligația de a presta servicii ulterioare foștilor sau actualilor salariați.
(3) Beneficiile angajaților pe termen lung
Obligația netă a Grupului în ceea ce privește beneficiile aferente serviciilor pe termen lung este reprezentată de valoarea beneficiilor viitoare pe care angajații le-au câștigat în schimbul serviciilor prestate de către aceștia în perioada curentă și perioadele anterioare. În cadrul grupului, în funcție de reglementările Contractului colectiv de muncă în vigoare, persoanele care se pensionează la limită de vârstă pot beneficia în momentul pensionării de un ajutor la nivelul a cinci salarii medii nete pe Grup.
Obligația netă a Grupului în ceea ce privește beneficiile pe termen lung determinată pe baza Contractului colectiv de muncă este estimată folosind metoda factorului de credit proiectat și este recunoscută în contul de profit şi pierdere pe principiul contabilității de angajamente. Surplusul sau deficitul ce ia naștere din modificarea ratei de actualizare şi din alte ipoteze actuariale este recunoscut ca venit sau cheltuială pe durata de muncă rămasă a angajaților care participa la acest plan.
(4) Plata pe bază de acțiuni și programe de tip share option plan
Conform IFRS 2, pentru tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni cu decontare în acțiuni, entitatea trebuie să evalueze bunurile sau serviciile primite și creșterea corespunzătoare a capitalurilor proprii, direct la valoarea justă a bunurilor sau serviciilor primite, cu excepția cazului când valoarea justă nu poate fi estimată în mod fiabil. Dacă entitatea nu poate estima în mod fiabil valoarea justă a bunurilor sau serviciilor primite, entitatea trebuie să evalueze valoarea acestora și creșterea corespunzătoare a capitalurilor proprii indirect, în raport cu valoarea justă a instrumentelor de capitaluri proprii acordate.
Pentru a aplica dispozițiile de la punctul anterior tranzacțiilor cu angajații și alte persoane care prestează servicii similare, entitatea trebuie să evalueze valoarea justă a serviciilor primite prin raportare la valoarea justă a instrumentelor de capitaluri proprii acordate, deoarece în general nu este posibilă estimarea, în mod fiabil, a valorii juste a serviciilor primite. Valoarea justă a acelor instrumente de capitaluri proprii trebuie evaluată la data acordării.
O acordare de instrumente de capitaluri proprii poate fi condiționată de satisfacerea condițiilor specifice pentru intrarea în drepturi. De exemplu, o acordare de acțiuni sau opțiuni pe acțiuni unui angajat este, în general, condiționată de rămânerea angajatului în serviciul entității pentru o perioadă de timp specificată. Se poate impune satisfacerea unor condiții de performanță, cum ar fi ca entitatea să realizeze o creștere specificată a profitului sau o creștere specificată a prețului acțiunilor entității. Condițiile pentru intrarea în drepturi, altele decât condițiile de piață, nu trebuie luate în considerare la estimarea valorii juste a acțiunilor sau a opțiunilor pe acțiuni la data de evaluare. În schimb, condițiile pentru intrarea în drepturi trebuie luate în considerare prin ajustarea numărului de instrumente de capitaluri proprii incluse în evaluarea valorii tranzacției, astfel încât, în final, valoarea recunoscută pentru bunurile sau serviciile primite în contrapartidă pentru instrumentele de capitaluri proprii acordate trebuie să se bazeze pe numărul de instrumente de capitaluri proprii care intră în drepturi în final. Așadar, pe o bază cumulativă, nici o valoare nu este recunoscută pentru bunurile sau serviciile primite dacă instrumentele de capitaluri proprii acordate nu intră în drepturi din cauza neîndeplinirii unei condiții pentru intrarea în drepturi, de exemplu, partenerul nu finalizează perioada de servicii specificată sau nu este îndeplinită o condiție de performanță.
(v) Costurile îndatorării
Grupul capitalizează costurile îndatorării pentru activele eligibile în conformitate cu IAS 23 „Costul îndatorării”, revizuit.
(w) Impozitul pe profit
Impozitul pe profit aferent exerciţiului cuprinde impozitul curent şi impozitul amânat. Impozitul pe profit curent include impozitul pe veniturile din dividendele recunoscute la valoare brută.
Impozitul pe profit este recunoscut în profit sau pierdere sau în alte elemente ale rezultatului global dacă impozitul este aferent elementelor de capital.
Impozitul curent este impozitul de plătit aferent profitului realizat în perioada curentă, determinat în baza procentelor aplicate la data bilanțului și a tuturor ajustărilor aferente perioadelor precedente.
Impozitul amânat este determinat folosind metoda bilanțului pentru acele diferenţe temporare ce apar între baza fiscală de calcul a impozitului pentru active şi datorii şi valoarea contabilă a acestora folosită pentru raportare în situațiile financiare consolidate.
Impozitul amânat nu se recunoaşte pentru următoarele diferenţe temporare: recunoașterea iniţială a fondului comercial, recunoașterea iniţială a activelor și datoriilor provenite din tranzacţii care nu sunt combinații de intreprinderi și care nu afectează nici profitul contabil nici pe cel fiscal și diferențe provenind din investiții în filiale, cu condiția ca acestea să nu fie reluate în viitorul apropiat. Impozitul amânat este calculat pe baza procentelor de impozitare care se așteaptă să fie aplicabile diferenţelor temporare la reluarea acestora, în baza legislației în vigoare la data raportării sau a legislației emise la data raportării și care va intra în vigoare ulterior.
Creanța privind impozitul amânat este recunoscută numai în măsura în care este probabil să se obțină profit impozabil în viitor după compensarea cu pierderea fiscala a anilor anteriori și cu impozitul pe profit de recuperat. Creanța privind impozitul amânat este diminuată în măsura în care beneficiul fiscal aferent este improbabil să se realizeze.
Impozitele adiţionale care apar din distribuirea de dividende sunt recunoscute la aceeaşi dată cu obligaţia de plată a dividendelor.
Creanțele şi datoriile privind impozitul amânat calculate sunt prezentate la valoarea netă în situațiile financiare consolidate ale Grupului.
Creanțele și datoriile privind impozitul amânat sunt compensate dacă există un drept legal de a compensa creanțele şi datoriile privind impozitul curent care se referă la impozitele percepute de aceeași autoritate fiscală, de la aceeași entitate impozabilă, sau pe entități fiscale diferite, dar care intenționează să compenseze creanțele și datoriile privind impozitul curent pe o bază netă sau activele şi pasivele privind impozitul lor vor fi realizate simultan.
(x) Rezultatul pe acţiune
Grupul prezintă rezultatul pe acțiune de bază și diluat pentru acţiunile ordinare. Rezultatul pe acţiune de bază se determină prin divizarea profitului sau pierderii atribuibile acţionarilor ordinari ai Grupului la numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare aferente perioadei de raportare. Rezultatul pe acțiune diluat se determină prin ajustarea profitului sau pierderii atribuibile acţionarilor ordinari și a numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare cu efectele de diluare generate de acțiunile ordinare potențiale.
(y) Dividende
Dividendele sunt tratate ca o distribuire a profitului în perioada în care au fost declarate şi aprobate de către Adunarea Generală a Acționarilor. Profitul disponibil pentru repartizare este profitul anului înregistrat în situațiile financiare întocmite în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară adoptate de Uniunea Europeană.
Dividendele neridicate timp de trei ani și pentru care dreptul de a solicita a fost prescris se înregistrează în capitalurile proprii la Alte rezerve.
(z) Raportarea pe segmente
Un segment este o componentă distinctă, care furnizează anumite produse sau servicii (segment de activitate) sau furnizează produse şi servicii într-un anumit mediu geografic (segment geografic) şi care este supus la riscuri şi beneficii diferite de cele ale celorlalte segmente. Din punct de vedere al conducerii activitatea de real estate a unora dintre filiale este urmărită ca activitate financiară și a fost inclusă în segmentul de activitate financiară.